Din totdeauna, vanatoarea a fost o preocupare nobila, iubita si care a incantat existenta multor oameni. A oferit poate, traiul zilnic, dar a fost si un sport elegant si costisitor. Pe buna dreptate, asemenea tenisului, vanatoarea este numita “sportul regilor”. Acestei indeletniciri, oamenii i-au dedicat zei, sclupturi, picturi, scrieri nemuritoare si opere celebre, in care regasim pasiunea omului pentru vanatoare. Cine nu isi aduce aminte de Corul vanatorilor din opera “Freishutz” de Weber, “Vanand noi petrecem o viata ferice…”? Care adevarat vanator, aflat in mijlocul padurii, nu a ascultat cu emotie freamatul frunzisilui, trosnetul crengilor, asteptand cu nerabdare aparitia vanatului in cautarea pustii?
Chiar daca uneori, acest multimilenar sport aristrocratic pare a fi o arta pe cale de disparitie, cred ca nu va ajunge niciodata la fel de iremediabil demodata ca si vechiul joc de pichet al strabunilor nobili. Si totusi, vanatoarea si-a creat o cultura care nu se exprima numai prin minunatele pagini ale lui Odobescu ci si prin mstesugul astazi uitat al armuierilor de lux si, de regula, unde este arta exista si afaceri.
Armele de vanatoare starnesc pana in ziua de azi patimi greu de imaginat; circula prin lumea scriitoriceasca anecdota, probabil reala, ca ultimele cuvinte ale lui Mihai Sadoveanu au fost: ”Pusca, nu!”. Gheorghiu Dej, alt vanator impatimit, venise sa-l viziteze pe marele scriitor aflat pe patul de moarte si facuse greseala de neiertat de a lua din rastel arma preferata a maestrului, un Purdley intarsiat cu aur. Si marele prozator avea dreptate sa fie indignat, o pusca de vanatoare poate atinge preturi de sute de mii de dolari, daca a apartinut vreunui cap incoronat. La noi in tara, colectiile particulare de acest fel, odinioara faimoase, sunt astazi rare. Nu intamplator cele mai ample si pretioase colectii de arme de vanatoare se afla, in prezent, in Marea Britanie (unde exista peste un milion de vanatori) si in Italia (unde numarul lor se apropie de doua milioane). Colectia Scott din Glasgow, colectia Wallace din Londra, colectia Stibert din Florenta si colectia Odescalchi din Roma. La pret de licitatie, valorile conservate in aceste colectii (de altfel deschise publicului) sunt inestimabile.
Astazi impatimitii impart armele de colectie in patru mari categorii:
-armele din perioada veche(secolul al XVII-lea);
-armele clasice(secolul al XVIII-lea);
-armele romantice(secolul al XIX-lea);
-armele contemporane(valoarea acestor arme este variabila, in functie de propietarul initial, astfel vanzarea colectiei de arme al lui Sir Winston Churchill a inregistrat cateva recorduri in materie, iar la o eventuala licitatie a colectiei Sadoveanu s-ar atinge cu siguranta valori de sute de mii de dolari.
Desi costisitoare, o panoplie de arme de vanatoare este intotdeauna de mare efect.Poate putini isi dau seama de valoarea reala a pieselor, dar nu exista barbat in care vederea uneltelor vanatoriei sa nu trezeasca patimi nobile, pe care le-am fi crezut de mult uitate in lumea hiper-civilizata si ecologizata a zilelor noastre.Totusi, iata ca in adancul cugetului fiecarui cetatean model supravietuieste, intr-un cotlon ascuns, instinctul ascentral al vanatorii.
"Hunter-Vip" le ofera tuturor celor care I se adreseaza, persoanelor ce se disting prin acest hobby, rafinament, eleganta, certitudinea calitatii tehnice exceptionale.Vanatorii sunt oameni speciali, iar numele firmei a vrut sa puna in evidenta acest lucru, fara nici o indoiala."Hunter-Vip", prima firma particulara din Romania care s-a specializat in comercializarea armelor de vanatoare, de tir sportiv, de panoplie dar si de autoaparare, ofera o gama larga de arme de aceast gen, precum si munitii, componente si accesorii, selectate de cei mai buni producatori mondiali. In magazinul firmei noastre, pasionatul vanator, vechi sau de factura mai noua, vafi tratat cu toata consideratia si atentia cuvenita.
Parafazand pe Maxim Gorki, am putea spune si noi:"Vanator, ce frumos suna acest cuvant." Si sa nu ne prea indepartam de indemnul Regelui Ferdinand:"Vanatorul trebuie sa respecte pururea vanatul, slavind Creatorul prin natura ce a creat."Daca vrem sa consideram vanatorul nu numai un simplu beneficiar al unui oarece pemis sau purtator de pusca- iar pusca, prin sinsusi implicatiile sale, depasesete rolul de "unealta" - atunci trebuie sa concedem si ca este, deopotriva, un beneficiar si un fauritor de cultura cinegetica, ecologica si etologica, un rol conservat la noi prin traditie si obiceiuri.
Progresul n vanatoare - ca de altfel in oricare alta activitate umana - nu poate avea loc daca nu se fundamenteaza pe cultura, traditie si obiceiuri.Totul va fi "sterp" daca "vom importa" sau vom incerca sa impunem ceva - indiferent ce si cum - in afara acestui postulat!Ori noi, Slava Domnului, avem o cultura cinegetica solida, o traditie bogata si diversa precum si o cultura bine conturata si cu adanci radacini istorice.Totul este sa nu le ignoram.
Fie ca Fortuna si Diana sa insoteasca in partidele de vanatoare pe aceia care ne trec pragul si pe toti pasionatii celei mai vechi indeletniciri umane - vanatoarea!Ea, intr-o lume din ce in ce mai grabita, impotriva oricarei logici aparente, va va atrage mai des in mijlocul naturii, unde cu siguranta veti gasi o ratiune superioara de a va afla acolo, simtindu-va ca in familie.
